Ninja

Mentori

Părinți

Sponsori

MISIUNEA MEGADOJO

Evenimentul va reuni peste 700+ de copii și tineri cu vârsta cuprinsă în intervalul 7-17 ani, dintre care 300+ deja participanți la activitățile CoderDojo, alți 150+ ninjas nou-veniți din zona Metropolitană Timișoara. Pe lângă participanții locali, vom avea ca invitați speciali, 250+ ninjas veniți din afara zonei Metropolitane Timișoara, cărora evenimentul le va facilita un prim contact cu tehnologia din postura de creatori digitali. În plus, preconizăm și participarea altor tineri programatori de la dojo-uri din țară și din țările vecine. Alături de toți aceștia, vor fi peste 150 dintre foștii, actualii și viitorii mentori CoderDojo.

Proiect Susținut de Fondul Știinţescu

Fondul Științescu este un program derulat pentru prima oară în 2018 de Fundația Comunitară Timișoara, urmărind promovarea domeniilor STEM (Ştiinţe, Tehnologie, Inginerie, Arte digitale şi Matematică) în rândul copiilor şi tinerilor cu vârsta de 6-18 ani din judeţul Timiş.
Asociația Banat IT beneficiază de suportul Fondului Științescu în vederea implicării unui număr cât mai mare de copii și tineri din afara Zonei Metropolitane Timișoara în proiectul MegaDojo 2018 și a încurajării constituirii de noi dojo-uri în sate și orașe mici ale județului Timiș.
MAI MULTE

Ce face un ninja?

  • Începe sau continuă să învețe să programeze
  • Își folosește creativitatea și imaginația
  • Îi motivează și îi ajută pe ceilalți ninjas
  • Pune multe întrebări. Tehnice, de preferință
  • Contribuie la crearea unei atmosfere deschise, pozitive, relaxate

Vreau să mentorez!

  • Începe sau continuă să învețe să programeze
  • Își folosește creativitatea și imaginația
  • Îi motivează și îi ajută pe ceilalți ninjas
  • Pune multe întrebări. Tehnice, de preferință
  • Contribuie la crearea unei atmosfere deschise, pozitive, relaxate

De ce să donez?

  • Pentru a contribui la acoperirea costurilor (transportul și prânzul participanților, tricouri, premii, diverse materiale)

  • Pentru a susține efortul sutelor de voluntari implicați în activitățile CoderDojo

  • Pentru că mi-ar fi plăcut și mie să fi putut participa în adolescență la asemenea programe educaționale

  • Deoarece cred în misiunea CoderDojo

DONEAZĂ

Ce poți învăța la MegaDojo?

Algoritmică

Acest atelier va fi împărțit în două părți, una de algoritmică și una de programare.
La partea de algoritmică a atelierului copiii vor învăța conceptele de bază în programare, cum să gândească mai multe soluții asupra unor probleme evidente și găsirea de soluții aparte la cerințe mai puțin evidente.

La partea de programare a atelierului copii vor învăța (corespunzător tehnologiei alease: C++, C#, Python, Java) tehnici de organizare a codului, concepte de programare (abstractizări, generalizări, OOP), despre portabilitatea aplicațiilor și cum să dezvolte o aplicație reală.


Software Necesar

– Code Blocks

-Python

-Visual Studio

Hardware Necesar

– Laptop

Nivel De Cunostiinte

– Fără experiență

Varsta recomandata

12 – 17 ani

Web Development

Acest atelier este locul unde copii pot realiza site-uri web moderne, cu ajutorul celor mai noi tehnologii existente. Acestia vor învăța elemente de bază (structurare și stilizarea unui site folosind HTML și CSS), programarea avansată de site-uri web și utilizarea tehnicilor moderne de realizare a site-urilor (SCSS, Resct.js, Angular, etc).


Software Necesar

– Text editor: Sublime / Atom / Brackets / Notepad++

Hardware Necesar

– Laptop

Nivel De Cunostiinte

– Cunoștiințe de bază HTML, CSS, JavaScript

Varsta recomandata

10 – 17 ani

Scratch

Atelierul de Scratch este locul care anterenează creativitatea și imaginația copiilor prin faptul ca ajung să își creeze propriile povești interactive, jocuri și animații, prin intermediul acestui limbaj intuitiv și ușor de învățat.


Software Necesar

– Scratch 2 – www.scratch.mit.edu

Hardware Necesar

– Laptop / Tabletă

Nivel De Cunostiinte

– Fără experiență

Varsta recomandata

7-12 ani

Mobile Apps

La atelierul de mobile development, copii vor invăța despre diferitele tehnologii de creat aplicatii mobile Android si IOS, si cum sa realizeze o astfel de aplicație. Mediul de lucru va fi Reat nativ/Ionic.


Software Necesar

– React Nativ/Ionic

Hardware Necesar

– Laptop
– Smartphone

Nivel De Cunostiinte

– Cunoștiințe de bază Java/Swift
– Cunoștiințe de bază HTML

Varsta recomandata

12 – 17 ani

Securitate & Networking

Participantii la atelierul de securitate și rețelistică vor putea înțelege modul în care sunt interconectate și comunică calculatoarele, vor înțelege importanța protejării și monitorizării accesului la resursele hardware și software și vor învăța și aplica tehnici utilizate în cadrul competițiilor de securitate informatică de tipul Capture The Flag.


Software Necesar

– Wireshark

Hardware Necesar

– Laptop

Nivel De Cunostiinte

– Fără experiență

Varsta recomandata

14 – 17 ani

Robotică

În cadrul atelierului de Robotică/Hardware, copii au ocazia de a înțelege cum funcționează componentele ca senzorii, microcontrolerele etc și cum trebuie combinate pentru a construi și programa un robot autonom și automatizarea obiectelor cu IOT, prin intermediul unei pagini web.


Software Necesar

– Arduino IDE

Hardware Necesar

– Laptop
– Componente Hardware (senzori, microcontrolere, etc)

Nivel De Cunostiinte

– C/C++
– Bazele Electronicii de la fizică

Varsta recomandata

12 – 17 ani

Design & Photo-Video

La atelierul de design copiii învață cum se concep interfețele de aplicații mobile ușor de înțeles și de folosit. Începând de la idei de bază din design, forme, culori, font-uri pe care mai tarziu le vor folosi pentru a crea interfața unui concept de aplicație mobilă.
La atelierul de foto-video participanți echipați cu aparate foto vor învăța diferite tehnici pentru a realiza poze și video-uri grozave.


Software Necesar

– Cont pe Figma.com

Hardware Necesar

– Laptop
– Aparat foto – video

Nivel De Cunostiinte

– Fără experiență

Varsta recomandata

10 – 17 ani

Game Development

Participanții la acest atelier vor afla cum sunt dezvoltate și coordonate componentele unui joc. Astfel, vor parcurge pe rând fiecare etapă: de la “povestea jocului”, componentele audio/video sau cele de grafică, programul, nivelul de comunicare dintre jucători ajungând inclusiv la partea legată de comunitatea de jucători și motoarele de plăți. Împreună cu alți participanți vor modifica și realiza părți din anumite jocuri cu ajutorul unor platforme de tipul Unity sau nativ prin Pygames, Java, etc.


Software Necesar

– Unity – www.unity3d.com

Hardware Necesar

– Laptop

Nivel De Cunostiinte

– Programare
– Design 2D/3D (opțional)

Varsta recomandata

12-17 ani

Program Eveniment



  • 8:30 - 9:45 Înregistrare participanți
  • 10:00 - 10:10 Ceremonie de deschidere
  • 10:10 - 10:20 Încălzirea
  • 10:30 - 12:00 Sesiune de coding / Workshop-uri paralele
  • 12:00 -14:00 Prânz/ Sesiune de coding
  • 14:00 - 15:00 Sesiune de coding
  • 14:30 - 15:30 Prezentarea proiectelor
  • 15:30 - 16:00 Discurs de încheiere a evenimentului
  • 19:00 - 22:00 Petrecere mentori

Unde se desfășoară MegaDojo?


Restaurant Universitar Politehnică



„O mulțime de prieteni care îmi împărtășesc interesele. O experiență bună în ceea ce privește coordonarea unei echipe. Un plus la CV-ul personal.”


Raul

Mentor CoderDojo Timișoara

“Anul trecut la MegaDojo am învățat foarte multe și nu m-am plictisit nici o secundă.”




Toma Brihăcescu

Ninja CoderDojo Startup Hub

„Satisfacția de a vedea bucuria descoperirii și pasiunea copiilor participanți, contactul cu comunitatea locală, conexiunea cu părinți faini.”


Vlad

Mentor CoderDojo Dumbrăvița

“Experiența mea la MegaDojo 2017 a fost foarte placută, am întâlnit oameni noi, am învățat să facem lucruri noi și ne-am distrat cu diferitele activități plănuite.”


Dragoș Criste

Ninja CoderDojo Timișoara

Vrei să ajuți?

Un eveniment de amploarea MegaDojo poate fi conceput și înfăptuit doar prin implicarea unei armate diverse, entuziaste dar disciplinate și bine coordonate de voluntari!
Voluntarii pot să participe la organizarea și promovarea evenimentului, la amenajarea spațiului, la asigurarea confortului și siguranței  participanților, la asistarea mentorilor și coordonatorilor de ateliere, prezentări, competiții, premieri. Implicarea în derularea celui mai mare eveniment de acest gen din România este o experiență unică. Fie că ești un părinte de ninja care vrea să se implice, elev sau student care caută acumulări profesionale sau pur și simplu un fan al conceptului CoderDojo, înscrie-te ca voluntar, avem nevoie de ajutorul tău și îti garantăm satisfacția unei experiențe electrizante!

AJUTĂ-NE!